Prim-ministra Republicii Moldova: „Vom urmări integrarea în UE, dar nu vom urmări apartenența la NATO”

  • 09 Martie 2022 14:42
Prim-ministra Republicii Moldova: „Vom urmări integrarea în UE, dar nu vom urmări apartenența la NATO”

Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova este o țară neutră și neutralitatea ei este consacrată în Constituție, fapt pentru care se așteaptă „ca toată lumea să acționeze în conformitate cu acest principiu”. Într-un interviu pentru Euronews, șefa guvernului a transmis că „țara noastră își dorește să adere la Uniunea Europeană, nu și să facă parte din NATO”.

Prim-ministra Republicii Moldova, întrebată de acțiunile autorităților de la Chișinău în cazul în care trupele ruse nu se vor opri la granițele Republicii Moldova, a susținut că acum nu sunt pericole că războiul din Ucraina să afecteze securitatea țării. Natalia Gavrilița a menționat că, în acest moment, Republica Moldova este concentrată pe gestionarea fluxului mare de refugiați, scrie DIGI24.

„Acesta este un scenariu ipotetic. În prezent suntem foarte concentrați pe gestionarea fluxurilor mari de refugiați. Avem peste 250 de mii de oameni care au trecut granița din Ucraina. Suntem la capacitatea noastra actuală și avem nevoie de mult ajutor și asistență internațională pentru a face față acestei crize umanitare masive. Așa ca ne concentrăm cu privire la provocarile cu care ne confruntăm acum, mai degrabă decât să discutăm un scenariu ipotetic”, a spus premierul Republicii Moldovei.

„Este foarte regretabil ceea ce se întâmplă în Ucraina. Condamnăm războiul și susținem cu fermitate independența și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. Trăim într-o regiune complexă, cu probleme de securitate și pentru Moldova, în special în ceea ce privește Transnistria și regiune separatistă, dar în prezent nu vedem niciun pericol sau riscuri de raspandire în regiunea transnistreană. Continuam cu formatele noastre de negociere. Moldova este o țară neutră. Neutralitatea ei este consacrată în constituție să ne așteptam ca toata lumea să acționeze în conformitate cu acest principiu”, a declarat Natalia Gavrilița. 

Întrebată dacă neutralitatea Republicii Moldova înseamnă ca orice aderare la NATO este exclusă, Natalia Gavrilița a precizat: „Într-adevăr, acest principiu de neutralitate este consacrat de constituție și vom urmări integrarea în UE, dar nu vom urmări apartenența la alianța NATO”.

Premierul moldovean a mai fost întrebată și ce părere are despre faptul că unele partide politice românești spun că ar trebui să existe un referendum pentru ca Republica Moldova să se poată uni cu România și să intre astfel în UE și NATO. „În prezent, nu discutam despre aceasta opțiune”, a spus Natalia Gavrilița, precizând că acest scenariu nu se află pe masa discuțiilor de la Chișinău. 

Republica Moldova nu este prima țară care susține public că nu dorește să intre în NATO. Prim-ministra Suediei, Magdalena Andersson, spune că țara nu va lua în calcul aderarea la NATO ca urmare a războiului de agresiune pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei, în ciuda apelurilor opoziției în acest sens. Conform șefei guvernului de la Stockholm, o astfel de solicitare „ar destabiliza securitatea Europei”.

Suedia nu s-a mai implicat într-un război din 1814 și și-a construit politica externă pe neparticiparea la alianțe militare, dar și-a întărit relațiile cu NATO în ultimii ani, în condițiile în care tensiunile cu Rusia din Marea Baltică s-au intensificat. Totuși, invazia rusă din Ucraina a relansat apelurile ca Suedia să adere la NATO, la fel și Finlanda, care a rămas și ea în afara blocului militar.

Rusia nu dorește ca Finlanda ori Suedia să adere la NATO. La sfârșitul lunii trecute Putin a amenințat din nou cu „consecințe grave militaro-politice” dacă cele două țări vor hotărî aderarea la Alianța Nord-Atlantică. Andersson a făcut aceste remarci după o întâlnire cu lideri ai opoziției pentru a discuta despre agravarea situației de securitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău