Primii opt procurori numiți după reformă au depus astăzi jurămîntul

  • 10 Iulie 2017 14:09
Primii opt procurori numiți după reformă au depus astăzi jurămîntul

Primii opt procurori au fost numiți luni, 10 iulie, în funcție în conformitate cu rigorile noii Legi cu privire la Procuratură. Aceștia au depus astăzi jurămîntul în fața membrilor Consiliului Superior al Procurorilor și a Procurorului General, Eduard Harunjen, care le-a adresat un mesaj de felicitare, evocînd că, instituția mizează pe plusul de valoare pe care aceștia urmează să îl aducă în activitate.

De notat că, noii procurori au fost numiți după un alt algoritm, astfel încît pe lîngă pregătirea în cadrul Institutului Național al Justiției, starea de sănătate a acestora a fost verificată de către o comisie specializată a Ministerului Sănătății. De asemenea, candidații au fost testați la poligraf și au fost evaluați de Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor de pe lîngă CSP.

Noii procurori, selectați inclusiv sub aspectul respectării principiului egalității de gen, și-au început astăzi activitatea, fiind repartizați în procuraturile raioanelor Ialoveni, Hîncești, Nisporeni, UTA Găgăuzia, Soroca și municipiul Chișinău. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
16,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:4,63 m/s
Fri
14
Sat
11
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău