Primele alegeri din Europa, după izbucnirea pandemiei

  • 21 Iunie 2020 11:18
Primele alegeri din Europa, după izbucnirea pandemiei

Cei 5,5 milioane de sârbi cu drept de vot sunt convocați duminică la urne pentru a-și alege noul parlament în primele alegeri naționale în Europa de la instituirea măsurilor restrictive din cauza epidemiei de COVID-19 în urmă cu aproximativ trei luni, conservatorii de la putere fiind creditați cu prima șansă pentru a câștiga o majoritate confortabilă, relatează Reuters, potrivit Hotnews.ro.

Secțiile de votare sunt dotate cu măști de față și dezinfectanți pentru mâini pentru alegători, așteptându-se ca mulți dintre ei să nu se prezinte la urne, în parte din cauza temerilor de a se infecta. Dar rata de participare ar putea fi afectată și de campania de boicotare din partea unor partide din opoziție, care susțin că votul nu va fi nici liber și nici echitabil din cauza controlului strict exercitat asupra media de către președintele Aleksandar Vucic, precizează sursa citată

Conform ultimelor sondaje, Partidul Sârb al Progresului (SNS, conservator) al lui Vucic ar urma să obțină 50% din sufragii pe fondul unei largi aprobări a publicului pentru modul în care guvernul a gestionat pandemia. Partenerul de coaliție al lui Vucic, Partidul Socialist este așteptat să se claseze al doilea cu 10% din voturi, în timp ce partidul de opoziție de centru-dreapta condus de Aleksandar Sapic, primarul unei municipalități a Belgradului ar urma să se situeze pe locul al treilea. Vucic însuși nu candidează pentru a fi reales, dar partidele de opoziție care boicotează scrutinul îl acuză că își folosește funcția de președinte pentru a-și promova partidul.

Serbia, cu un număr de 7,2 milioane de locuitori, a raportat până în prezent 12.803 de cazuri de contaminări cu noul coronavirus și 260 de decese. Ea a fost printre primele țări europene care și-a deschis frontierele la 22 mai și a ridicat de atunci toate restricțiile legate de regimul de izolare.

Cu toate acestea, probleme persistente de sănătate îi vor determina pe unii alegători să rămână acasă, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat. "Numeroși alegători de peste 65 de ani nu vor vota pentru că se tem că s-ar putea infecta", a declarat pentru Reuters Bojan Klacar, directorul executiv al instituției de sondare a opiniei publice CESID.

Alegătorii susțin pe larg eforturile depuse de coaliția de la putere a lui Vucic pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, menținând în același timp legături puternice cu Rusia și China. Dar viitorul guvern se va confrunta cu o creștere a presiunilor din partea UE și SUA pentru recunoașterea autoproclamatei independențe a Kosovo, fostă provincie a Serbiei, decizie considerată esențială pentru stabilitatea regională.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău