Primarul satului Boșcana: De când mă țin minte, așa vânt puternic nu am văzut

  • 09 Octombrie 2020 11:06
Primarul satului Boșcana: De când mă țin minte, așa vânt puternic nu am văzut

În jur de 60 de gospodării din satul Boșcana din raionul Criuleni au rămas parțial cu acoperișurile descoperite în urma vântului puternic de joi seara. În jur de 30 de locuințe nu au gaze naturale, după ce un copac a căzut peste o conductă.

Contactată de IPN, Svetlana Racu, primar al satului Boșcana, a declarat că, de când se ține minte, nu a văzut așa vânt puternic. Pe unele străzi din sat a trecut un vârtej care a ridicat tot ce a avut în cale – lucruri personale de prin curte, grădină, chiar și obiecte mai grele. Rafalele puternice au doborât la pământ arbori și crengi. O conductă de gaz a fost avariată de un copac, iar din această cauză, încă de aseară, a fost stopată livrarea gazelor. Astăzi, în teren lucrează echipele specializate pentru a putea reconecta mahalaua rămasă fără gaz.

Vântul nu a ocolit nici clădirea Primăriei și nici biserica din sat.

Administrația locală urmează să primească mai multe materiale de construcție de la administrația centrală, care vor fi repartizate localnicilor. Prejudiciile încă mai sunt estimate.

Igor Macovei, primar al satului Cajba din raionul Glodeni, a declarat pentru IPN că în jur de zece gospodării au rămas cu acoperișurile dezgolite. Primarul inspectează localitatea pentru a vedea care sunt prejudiciile și ce este nevoie pentru a susține localnicii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:3,6 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău