Primarul rămâne suspendat. CC a respins examinarea excepției de neconstituționalitate
-
25 Septembrie 2017 13:14
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate asupra art.33 din Legea cu privire la administrația publică locală, prin care urma să fie examinată legalitatea suspendării din funcție a primarului general al municipiului Dorin Chirtoacă.
Sesizarea la CC a fost depusă de către magistrații Curții de Apel, care au admis în cadrul unui proces de judecată o cerere depusă de Tatiana Iovu, avocatul primarului general suspendat, Dorin Chirtoacă, transmite IPN.
În decizie CC reține că prin prisma prevederilor art. 5 din Legea privind statutul alesului local, mandatul primarului începe din momentul validării și durează până la data expirării acestuia ori înainte de aceasta, dacă intervin anumite condiții legale pentru încetarea mandatului înainte de termen. Totodată CC observă că, potrivit dispozițiilor legale contestate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni primarul poate fi suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța de judecată.
La fel CC observă că prerogativa de a suspenda primarul din funcție, așa cum reiese din dispozițiile Codului de procedură penală și a Legii privind administrația publică locală, aparține în exclusivitate instanței de judecată.
Art. 33 din Legea privind administrația publică locală, sesizat la CC, potrivit avocatului Tatiana Iovu, nu prevede expres cine poate sesiza instanța de judecată și nici cum poate fi contestată o eventuală suspendare din funcție.