Primarul Londrei face apel la organizarea unui alt referendum privind Brexitul
-
16 Septembrie 2018 09:49
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a făcut apel la organizarea unui nou referendum privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și a adăugat că sprijină ideea cunoscută sub numele de "Votul poporului".
Marea Britanie va ieși din UE pe 29 martie 2019, dar planurile de Brexit ale premierului britanic, Theresa May, nu au fost încă acceptate, unii dintre parlamentari, precum și sindicate și lideri ai mediului de afaceri insistând ca poporul să aibă ultimul cuvânt de spus cu privire la un eventual acord Londra-Bruxelles.
Theresa May a respins în mod repetat ideea organizării unui al doilea referendum privind Brexitul și a afirmat că Parlamentul de la Londra va avea votul final asupra unui acord cu Bruxellesul.
Intervenția primarului Sadiq Khan va exercita presiuni asupra liderului partidului său laburist, Jeremy Corbyn, pentru susținerea unui al doilea referendum.
Sadiq Khan a acuzat modul în care guvernul de la Londra a condus negocierile pentru Brexit și a insistat că amenințarea la adresa economiei, a locurilor de muncă și a nivelului de trai este atât de mare încât electoratul trebuie să aibă un cuvânt de spus.
"Acest lucru înseamnă un vot public cu privire la orice acord de Brexit obținut de guvern, sau un vot public asupra unui Brexit fără niciun acord, precum și un vot public pentru opțiunea de a rămâne în UE", a declarat Sadiq Khan într-un articol publicat de ziarul european "The Observer", transmite Rador.