Primăria | În primele patru zile ale lunii septembrie, grădinițele din municipiul Chișinău și-au reluat activitatea în 511 grupe care au fost frecventate de peste cinci mii de copi

  • 05 Septembrie 2020 12:25
Primăria | În primele patru zile ale lunii septembrie, grădinițele din municipiul Chișinău și-au reluat activitatea în 511 grupe care au fost frecventate de peste cinci mii de copi

În primele patru zile ale lunii septembrie, în instituțiile de educație timpurie din municipiul Chișinău și-au reluat activitatea 511 grupe care au fost frecventate de peste cinci mii de copii, anunță Primăria.

Este vorba despre 3640 de copii cu vârstele cuprinse între 6 – 7 ani, 1311 copii cu vârsta cuprinsă între 5 – 6 ani și 56 de copii cu cerințe educaționale speciale.

Totodată, conform „Instrucțiunii privind pregătirea pentru redeschidere și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie în contextul pandemiei COVID-19”, 80 de grupe au ales să activeze conform modelului I, 55 de grupe activează conform modelului II, iar altele 134 activează conform modelului III. În același timp, 242 de grupe activează zilnic.

În perioada 1-4 septembrie, serviciile municipale de profil au monitorizat implementarea tuturor măsurilor de protecție pentru siguranța copiilor în grădinițe, conform prevederilor instrucțiunilor și regulamentelor–cadru.

Amintim că, începând cu ziua de luni, 7 septembrie, programul de activitate al instituțiilor de educație timpurie va fi extins. Astfel, intervalul de activitate al grădinițelor din subordine Direcției Generală, Educație, Tineret și Sport, va fi: 07:30- 17:30. Totodată, se va extinde și numărul de grupe pentru copiii cu vârstele cuprinse între 4-6 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău