Primăria Chișinău cheamă astăzi locuitorii Capitalei la o acțiune de salubrizare a albiei râului Bâc

  • 16 Martie 2019 07:47
Primăria Chișinău cheamă astăzi locuitorii Capitalei la o acțiune de salubrizare a albiei râului Bâc

Cetățenii sunt îndemnați să participe la salubrizarea albiei și terenului aferent râului Bâc, dar și altor râuri, în cadrul acțiunilor pe care le vor desfășura sâmbătă, 16 martie, Direcția generală locativ-comunală și amenajare și Primăria municipiului Chișinău. Voluntarilor le vor fi oferite mănuși și saci pentru colectarea deșeurilor, transmite IPN.

Potrivit șefului DGLCA, Ion Burdiumov, vor fi desfășurate acțiuni de salubrizare și a albiilor râulețelor Durlești, Malina Mică, Țiganca, Valea Trandafirilor etc.

Acțiunile au loc în cadrul Curățeniei generale de primăvară, precum și în contextul Zilei mondiale a apei, care este marcată pe 22 martie. Sunt chemați să se implice în acțiunile de salubrizare toți doritorii, mai ales locuitorii municipiului, angajații întreprinderilor municipale.

Acțiunile de salubrizare sunt preconizate să înceapă la ora 09.00. Detalii despre punctele de organizare și persoanele de contact pot fi găsite pe pagina de Facebook a Direcției.

„Curățenia generală de primăvară” se desfășoară în perioada 4 martie-26 aprilie. Totodată, DGLCA va organiza pe 30 martie, împreună cu asociația obștească „Parcurile Viitorului”, o acțiune de plantare a aproximativ zece mii de arbori. Pentru data de 13 aprilie este preconizată „Curățenia generală a parcurilor”, iar pe 20 aprilie va fi organizată „curățenie generală” în curțile blocurilor locative.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău