Primăria capitalei va construi parcări la intrările în oraș
-
01 Februarie 2022 09:54
Pentru decongestionarea transportului public în capitală, Primăria municipiului Chișinău va construi parcări la intrările în oraș, transmite MOLDPRES.
Direcția generală transport public și căi de comunicație a anunțat că va depune cereri de eliberare a certificatelor de urbanism pentru proiectarea a patru obiective de parcări de tip Park&Ride la intrările în orașul Chișinău, scrie sursa citată.
În cadrul unei ședințe desfășurată la data de 31 ianuarie au fost examinate mai multe locații care permit amenajarea parcărilor de transfer, pentru prima etapă fiind identificate patru terenuri în sectoarele Botanica, Ciocana și Buiucani.
De asemenea, s-a discutat planul de acțiuni privind implementarea proiectelor de parcări stradale, rezidențiale și multietajate, dar și alte aspecte ce țin de dezvoltarea infrastructurii de parcări din municipiul Chișinău.
Parcările de tip Park&Ride sunt dedicate în primul rând conducătorilor auto care vin din afara orașului. Aceștia pot parca autovehiculele în spațiile amenajate la intrarea în oraș și să utilizeze transportul public pentru a merge spre destinația finală și retur.