Prima semifinală a Eurovision 2018. Cine este marea favorită

  • 08 Mai 2018 09:02
Prima semifinală a Eurovision 2018. Cine este marea favorită

În total 19 țări, printre care Irlanda și Israel - marea favorită de anul acesta - își dispută, astăzi, 8 mai, prima semifinală din cadrul concursului de interpretare EUROVISION 2018, relatează luni EFE.

Cantăreața israeliană Netta Barzilai (25 de ani) este marea favorită pentru a câștiga finala Eurovision 2018, cu piesa Toy, potrivit caselor de pariuri.

Doar zece dintre acestea vor ajunge în marea finală, prevăzută pentru sâmbăta viitoare și la care sunt calificate din start așa numitele „Big 5”, țările fondatoare: Germania, Italia, Marea Britanie, Franța și Spania, potrivit Agerpres.

Și desigur, Portugalia, fiind vorba de țara câștigătoare de anul trecut și care găzduiește concursul de muzică.

Restul participanților la acest concurs muzical, cel mai popular de pe continent, vor trebui să convingă publicul și juriul în cele două semifinale. Din cele două - prima marți, iar a doua joi - vor rezulta zece aspiranți la trofeul pentru care se vor înfrunta în mare finală din complexul Altice Arena din Lisboa.

Ordinea intrării în scenă a fost stabilită prin tragerea la sorți în ianuarie, astfel încât în prima semifinală sunt așteptați să cânte reprezentanții Irlandei, țara cu cele mai multe trofee Eurovision (în total șapte) și Israelului, marea favorită de anul acesta cu piesa 'Toy', interpretată de Netta Barzilai.

Vor cânta de asemenea reprezentanții din Belarus, Bulgaria, Lituania, Albania, Cehia, Belgia, Islanda, Azerbaidjan, Estonia, Elveția, Finlanda, Austria, Armenia, Cipru, Croația, Grecia și Republica Macedonia.

În a doua semifinală de joi vor cânta reprezentanții din Rusia, prezentă anul acesta după tensiunile diplomatice de anul trecut cu Ucraina; Australia, Danemarca, Norvegia, Republica Moldava, România, San Marino, Olanda, Ungaria, Georgia, Malta, Polonia, Letonia, Slovenia, Muntenegru, Serbia, Suedia și Ucraina.

Gala de marți seara este primul eveniment al concursului Eurovision care și-a deschis porțile duminică, ziua în care delegațiile țărilor participante au pășit pe "covorul albastru", desfășurat alături de râul Tajo.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău