Prima întâlnire între oficiali americani și talibani. Washington: Discuțiile au fost sincere. Vor fi judecați după fapte, nu după vorbe
-
11 Octombrie 2021 09:43
Prima întâlnire directă între înalți oficiali americani și talibani după preluarea puterii de către aceștia în Afganistan a fost sinceră și profesionistă, a anunțat Washingtonul. Partea americană a subliniat că regimul de la Kabul va fi judecat după fapte, nu doar după declarații.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, discuțiile de la sfârșitul săptămânii care au avut loc la Doha, în Qatar, s-au concentrat asupra preocupărilor privind securitatea, terorismul și transferul în siguranță a cetățenilor americani, afgani și de alte naționalități, precum și asupra situației drepturilor omului, inclusiv participarea semnificativă a femeilor și a fetelor la toate aspectele societății afgane, scrie Agerpres.
Cele două părți au discutat, de asemenea, și despre asistența umanitară a SUA pentru poporul afgan.
"Discuțiile au fost sincere și profesioniste, delegația SUA reiterând faptul că talibanii vor fi judecați în funcție de acțiuni, nu doar de cuvintele lor", conform sursei citate.
Sâmbătă, ministrul de externe interimar al Afganistanului a declarat pentru Al Jazeera că reprezentanții talibani au cerut în discuțiile cu partea americană ridicarea interdicției impuse rezervelor băncii centrale afgane.
Oficiali ai administrației Biden au declarat vineri pentru Reuters că delegația SUA va insista în discuțiile cu talibanii asupra eliberării cetățeanului american răpit Mark Frerichs.
O altă prioritate viza obținerea asigurării din partea talibanilor a respectării în continuare a angajamentului de a nu permite Afganistanului să redevină un focar pentru Al-Qaida sau alte grupări extremiste.