Exemplarul filmat, o femelă, nu era singură. Atașat de partea sa ventrală se află micuțul său "soț" - un mascul care-și duce existența parazită fixat pe abdomenul femelei, oferindu-i acesteia lichidul seminal necesar reproducerii și primind în schimb substanțele nutritive necesare vieții direct din fluxul sanguin al "soției".

Biologii germani Kirsten și Joachim Jakobsen au filmat această extraordinară scenă cu ajutorul camerelor din dotarea submersibilului Lula 1000, ce s-a scufundat în largul coastei insulei Sao Jorge din arhipelagul Azorelor, la 1.360 de kilometri vest de Portugalia.

Până în prezent, cercetătorii nu au putut vedea niciodată un exemplar viu, în mediul natural, din această specie de pește undițar (Caulophryne jordani). Înregistrarea ce durează 25 de minute a fost realizată la adâncimea de 800 de metri.

"Este ceva unic, observat în premieră", a comentat Ted Pietsch, profesor emerit de științe acvatice și curator al departamentului de vertebrate marine la Burke Museum of Natural History and Culture din cadrul Universității din Washington.

Biologii au catalogat aproximativ 160 de specii de pești undițari în oceanele planetei, însă oportunitățile de observare a lor în mediul natural sunt extrem de rare. În cazul acestei specii de pește undițar, există doar 14 exemplare conservate în formol în diferite muzee și universități din lume, iar masculul de C. jordani nu a fost niciodată văzut până în prezent.

Peștii undițari sunt celebri pentru "aparatul" lor de pescuit bioluminiscent - una sau mai multe "undițe" care pornesc din capul peștelui și sunt folosite pentru a atrage prada mai aproape de gura sa prevăzută cu dinți ascuțiți. Acești pești trăiesc la adâncimi cuprinse între 300 și 5.000 de metri și pot înghiți chiar și prăzi mai mari decât propriul corp pentru că sunt dotați cu stomac și fălci extensibile.

Femelele și masculii din această specie de pești undițari sunt extrem de diferiți. Femelele sunt de aproximativ 60 de ori mai mari decât masculii și de 500.000 de ori mai grele. Masculii nu au "undițele" bioluminiscente cu care pescuiesc femelele pentru că nu au nevoie să se hrănească singuri. Masculii au ochii și nările disproporționat de mari ceea ce le permite să-și găsească partenera în adâncurile întunecate. Odată găsită femela, un mascul începe cu ea un parteneriat pe viață.

Atunci când un mascul găsește o femelă, el se fixează prin mușcătură de abdomenul acesteia, iar sistemul său circulator și țesuturile fuzionează cu cele ale femelei. Cei doi își continuă astfel viața într-o relație simbiontă. Masculul asigură fecundarea și, în schimb, se hrănește direct cu nutrienții din sângele femelei.

Acest comportament este imposibil de surprins într-un acvariu. Acești pești abisali nu pot supraviețui la presiunea redusă de la suprafața oceanului.

Undițele peștilor din specia C. jordani se mișcă independent una de cealaltă, fiind activate de mușchi și nervi proprii. "Aceste 'undițe' bioluminiscente generează un fel de rețea de antene tactile în jurul peștelui - similar mustăților felinelor - cu care monitorizează apropierea prăzii sau a prădătorilor", explică Ted Pietsch.

Lumina emisă de peștele undițar de-a lungul "antenelor" sale are rolul de a atrage prada din întunericul abisal, dar ar putea avea și alte roluri - cum ar fi să descurajeze eventualii prădători făcând peștele undițar să pară mai mare decât este în realitate.

Sursa: Agerpres