Prima inițiativă legislativă înregistrată în Parlament. La ce se referă prevederile proiectului

  • 04 August 2021 15:03
Prima inițiativă legislativă înregistrată în Parlament. La ce se referă prevederile proiectului

Deputatul PAS, Olesea Stamate, anunță că a înregistrat astăzi prima inițiativă legislativă în cadrul Parlamentului. 

Potrivit deputatului, inițiativa vizează „îmbunătățirea esențială a modului de verificare a averilor și intereselor de către ANI”.
 
„Acest proiect prevede o serie de modificări care vor fortifica activitatea ANI, printre care - introducerea declarării bunurilor la valoarea reală, clarificarea rolului și competențelor inspectorilor de integritate, ai conducerii ANI și al Consiliului de Integritate, posibilitatea aplicării unui avertisment (în locul eliberării din funcție) însă doar atunci când este vorba de un conflict de interese minor, precum și alte modificări importante”, a precizat Stamate. 
 
Până la finalul zilei, proiectul va fi publicat pe pagina Parlamentului și orice persoană interesată va putea să-l consulte.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
19,87
Câțiva nori
Umiditate:64 %
Vint:1,34 m/s
Sun
22
Mon
25
Tue
22
Wed
22
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău