În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării, fără obligația de a prezenta certificatul medical, doar alegătorii care manifestă simptome a infecției COVID-19. Precizăm că alegătorii, care au simptome respiratorii asemănătoare celor de coronavirus nu sunt obligați să prezinte testul negativ la infecția COVID-19 pentru a putea beneficia de votarea la locul aflării.
Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă și certificat medical.
Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Cererile privind votarea la locul aflării din partea persoanelor cu dizabilități de vedere pot fi făcute inclusiv în formă verbală.
În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției de votare unde își are înregistrarea la domiciliu/reședință alegătorul.
Persoanele menționate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secției de votare în baza cererilor depuse.