Prevenirea cancerului de col uterin trebuie să fie o prioritate pentru autorități și populație

  • 27 Ianuarie 2023 15:31
Prevenirea cancerului de col uterin trebuie să fie o prioritate pentru autorități și populație

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, astăzi, 27 ianuarie, audieri publice cu privire la Politicile publice privind controlul cancerului de col uterin și realizarea Planului național de vaccinare, la care au participat deputații Comisiei protecție socială, sănătate și familie, reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile din domeniu și partenerii de dezvoltare, transmite Serviciul de presă al legislativului.

Președintele comisiei de specialitate, Dan Perciun, a menționat că, în contextul Săptămânii de prevenire a cancerului de col uterin, care se desfășoară în perioada 23-29 ianuarie, audierile constituie o oportunitate bună de a aborda în general subiectul vaccinării în Republica Moldova.

„Vrem să știm unde suntem astăzi,  care sunt principalele provocări, ce prevede noul plan elaborat de Ministerul Sănătății și, în egală măsură, dacă reprezentanții Parlamentului pot pune umărul la avansarea acestui plan”, a relevat deputatul.

Svetlana Nicolaescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, a atras atenția că aspectele de prevenție sunt prioritare. „Ministerul și autoritățile sanitare de ani de zile reorientează sistemul de sănătate către prevenție. Astăzi, suntem foarte bucuroși să anunțăm că au fost elaborate mecanisme care sunt susținute și financiar, și din punct de vedere al angajamentelor politice, astfel ca programele noastre să fie cât mai consolidate pe componenta de prevenție”, a spus Svetlana Nicolaescu.

Potrivit partenerilor de dezvoltare – reprezentantelor OMS, UNICEF în țara noastră, vaccinarea este importantă nu doar ca un instrument eficient de prevenire a îmbolnăvirilor și de salvare a vieților, dar și pentru că este o oportunitate de a asigura un viitor sănătos al fiecărui om și al societății în ansamblu.

Vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi, a menționat faptul că în sfera sănătății publice din Republica Moldova  practic nu exisă nicio problemă, rezolvarea căreia să nu fie asumată în mare parte de organizațiile internaționale, fapt pentru care a exprimat recunoștința deosebită. 

Deputata Ana Oglinda, referindu-se la rata de cuprindere a populației cu vaccinuri, a menționat că asigurarea ritmică a cetățenilor cu vaccinuri lasă loc de discuții, în comparație cu situația care este creată în acest domeniu în statele Uniunii Europene. Totodată, deputata a accentuat rolul important al medicilor de familie în procesul de vaccinare a populației Republicii Moldova. 

Președintele comisiei Dan Perciun a mulțumit pentru discuții, anunțând că datele prezentate de instituțiile de specialitate vor fi analizate, în primul rând, din perspectiva pacientului, pentru a trage concluzii până la următoarea rundă de consultări, care va avea loc săptămâna viitoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău