Prevalența COVID-19, la cel mai înalt nivel în Anglia de la începutul anului
-
29 Octombrie 2021 17:33
Prevalența infecțiilor cu COVID-19 în Anglia a ajuns la cel mai înalt nivel de la începutul anului, afectând circa 1 din 50 de persoane în săptămâna care s-a încheiat pe 22 octombrie, a precizat vineri Oficiul Național pentru Statistică din Marea Britanie, potrivit Reuters.
Prevalența infecțiilor a crescut pentru a cincea săptămână consecutiv, în săptămâna anterioară ajungând la 1 din 55 de persoane, a precizat ONS.
O prevalență similară, de 1 la 50 de persoane, s-a mai înregistrat în săptămâna care s-a încheiat pe 2 ianuarie, la scurt timp înainte ca Anglia să intre în cel de-al treilea lockdown național. Numărul ''R'' de reproducere a fost de asemenea estimat ca fiind ușor mai ridicat, notează Agerpres.
De atunci, campania de vaccinare a rupt în mare măsură legătura dintre infectări și decese cauzate de COVID-19. Prim-ministrul Boris Johnson a spus că intenționează să tolereze infectările în creștere fără să recurgă la un nou lockdown.
Cel mai recent raport privind COVID-19 al ONS se referă la săptămâna când Marea Britanie a raportat peste 50.000 de cazuri zilnice de COVID-19 pentru prima dată din iulie. De atunci, cazurile raportate zilnic au scăzut semnificativ.
ONS încearcă să estimeze un număr de infectări din comunitate neafectat de fluctuațiile din practicile de testare.
Procentul persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 în Anglia rămâne ridicat în rândul copiilor. Potrivit estimărilor ONS, 9,14% dinte copiii de vârstă școlare mare au avut COVID-19 în săptămâna care s-a terminat pe 22 octombrie.
Multe școli au avut vacanță săptămâna aceasta, iar Agenția pentru Securitate Sanitară din Regatul Unit a recomandat elevilor să se testeze înainte să se întoarcă la școală precizând că ''ar opri astfel infectarea și ar permite prezența în clase a cât mai mulți copii posibil''.
Marea Britanie a raportat 140.000 de decese asociate COVID-19, al optulea cel mai ridicat bilanț la nivel global.