Preturile sectoarelor Buiucani și Botanica au stabilit relații de colaborare cu primăriile sectoarelor municipiului București
-
03 Aprilie 2021 17:30
Primăria municipiului Chișinău informează că, în perioada 30 martie – 1 aprilie a.c., pretorii sectoarelor Buiucani și Botanica din Chișinău, Vadim Brînzaniuc și Diana Guba, au întreprins o vizită oficială în municipiul București, România.
Potrivit unui comunicat al Primărei Chișinău, pe durata vizitei, reprezentanții municipalității au avut mai multe întrevederi la nivelul autorităților publice locale din România.
În special, pretorii de Buiucani și Botanica s-au întâlnit cu primarul sectorului 4 al municipiului București, Daniel Băluță.
Astfel, în perioada imediat următoare, Primăria sectorului 4 București va detașa specialiști din cadrul aparatului, pentru a transmite angajaților administrației locale din Chișinău experiența și bunele practici pe mai multe domenii.
De asemenea, în cursul întrevederii cu primarul Radu Mihaiu, s-a stabilit că sectorul 2 al municipiului București va sprijini, eforturile administrației din Chișinău și va începe procesul de înfrățire cu Pretura sectorului Botanica.
E de menționat că sectorul Buiucani are deja stabilită o relație de parteneriat cu Primăria sectorului 6 municipiul București, începând cu anul 2019. Consiliul local al sectorului 6 din municipiul București finanțează lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani.
Astfel, în cadrul întrevederii cu primarul Ciprian Ciucu, acesta a subliniat că Primăria sectorului 6 București, va include sectoarele Buiucani și Botanica drept parteneri în proiectele pe care le va înainta spre finanțare în cadrul programelor susținute de Uniunea Europeană.
Totodată, sectorul Buiucani a inițiat discuțiile privind încheierea unui acord de cooperare cu Consiliul Județean Ilfov.