Prețul petrolului a crescut după ce SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19

  • 14 Decembrie 2020 19:27
Prețul petrolului a crescut după ce SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19

Prețul unui baril de petrol a trecut, luni, pragul de 50 de dolari pe baril, pe fondul speranțelor că introducerea vaccinurilor pentru Covid va stimula cererea globală de combustibili. Cotația este în strânsă legătură cu demararea campaniei de vaccinare în Statele Unite.

Prețul petrolului este în creștere pentru a șasea săptămână consecutiv, cea mai lungă perioadă de creștere înregistrată după luna iunie, notează Reuters, citată de Agerpres.

Astfel, cotația futures pentru barilul de țiței Brent, cu livrare în luna februarie, a crescut luni dimineața cu 0,8%, până la 50,35 dolari per baril, în timp ce cotația futures la petrolul U.S. West Texas Intermediate cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,1% peste pragul de 47 de dolari.

Campania de vaccinare din SUA oferă speranțe că restricțiile vor fi ridicate în curând

SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, ceea ce a alimentat speranțele că restricțiile impuse în contextul pandemiei ar putea fi ridicate în curând, ceea ce ar putea stimula cererea celui mai mare consumator mondial de petrol.

"Introducerea vaccinului va avea un efect pozitiv asupra combustibililor rutieri și eventual asupra cererii de combustibili pentru avioane", spune Stephen Innes, analist șef la Axi, o renumită companie petrolieră internațională. 

Investitorii așteaptă acum cele două reuniuni ale Organizației Statelor Exportatoare de Petrol și aliaților săi. Reuniunea comitetului ministerial de monitorizare va avea loc în data de 16 decembrie, urmată de o reuniune în data de 4 ianuarie când va fi analizată situația de pe piață după ce la ultima reuniune s-a decis să fie limitată creșterea producției la 500.000 de barili pe zi începând cu anul următor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
21,07
Nori împrăștiați
Umiditate:52 %
Vint:6,17 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău