Prețurile petrolului au crescut, după ce cei mai mari exportatori din grupul OPEC Plus au anunțat reduceri surprinzătoare ale producției, transmite BBC, citat de Rador.
Prețul țițeiului a crescut cu peste 5%, până la peste 84 de dolari pe baril.
Numărul trecerilor ilegale ale frontierei către Uniunea Europeană a continuat să scadă în primele șase luni ale anului 2026, numărul cazurilor detectate înregistrând o scădere de 37% față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite, vineri, Frontex.
Președintele României, Nicușor Dan, va participa, în perioada 13-14 iulie 2026, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Republicii Franceze. Vizita are loc la invitația omologului francez, Emmanuel Macron.
Europa de Est a înregistrat cea mai rapidă creștere a numărului de milionari în dolari, ca procentaj, iar Regatul Unit, Franța și Spania s-au clasat imediat după SUA în ceea ce privește numărul de noi milionari, relatează Euronews. În țări ca Marea Britanie sau Franța, apare un nou milionar…