Prețul imens al campaniei Brexit: Ieșirea Marii Britanii din UE costă un MILIARD de dolari pe săptămână

  • 23 Martie 2019 13:14
Prețul imens al campaniei Brexit: Ieșirea Marii Britanii din UE costă un MILIARD de dolari pe săptămână

Brexit a fost amânată și în cel din urmă Marea Britanie ar putea renunța la ideea părăsirii UE, dar răul a fost făcut iar economia a suferit deja mari daune, printre care slăbirea drastică a lirei, reducerea activității economice și o scădere a investițiilor, comentează BBC.

Economia este acum cu 2% mai mică decât ar fi fost dacă Marea Britanie ar fi ales să rămână în blocul comunitar, potrivit Băncii Angliei. Producția economică pierdută de la referendum este de aproximativ 800 de milioane de lire sterline (1 miliarde de dolari) pe săptămână sau de 4,7 milioane de lire sterline (6 milioane de dolari) pe oră.

Consecințele economice s-au acumulat, în ciuda faptului că nu au existat încă schimbări structurale în relațiile comerciale cu națiunile din UE sau cu restul lumii.

Marea Britanie a continuat să vândă bunuri și servicii în Uniunea Europeană, cel mai mare partener comercial al său, în timp ce politicienii au lucrat la negocierea despărțiriii. Pentru companiile din Regatul Unit a fost ușor să angajeze lucrători din UE și să păstreze lanțuri de aprovizionare transfrontaliere.

Cu toate acestea, nu a existat nu a fost clar care vor fi termenii schimburilor comerciale timp de aproape trei ani, ceea ce a făcut dificil pentru companii să facă planuri pentru viitor. Investiții au fost întârziate sau anulate, iar multe companii au fost obligate să cheltuie milioane pentru a se pregăti pentru un Brexit fără acord.

Există încă riscul ca țara să părăsească Uniunea Europeană fără o înțelegere tranzitorie asupra comerțului. Banca Angliei a declarat că scaderea din acest scenariu ar fi mai gravă decât criza financiară din 2008.

Regatul Unit a reprezentat economia G7 cu cea mai rapidă creștere în momentul în care alegătorii au votat, în 2016. Acțiunile Băncii Angliei au ajutat economia Marii Britanii să evite recesiunea pe care au prezis-o unii în urma decizie, iar șomajul rămâne scăzut .

Dar țara a căzut încă în partea de jos a clasamentului G7. Creșterea economică a scăzut de la un ritm anual de aproximativ 2% la mai puțin de 1% acum.

Investițiile companiilor britanice s-au blocat după referendum și apoi au scăzut cu 3,7% în 2018. Între timp, restul de țări din G7 au înregistrat o creștere a investițiilor de aproximativ 6% pe an.

Și încrederea în afaceri în Marea Britanie a scăzut la cel mai scăzut nivel din aproape un deceniu.

Multe bănci au deschis noi birouri în Germania, Franța, Irlanda și alte țări din UE pentru a-și proteja afacerile, după Brexit. Companiile de servicii financiare trebuie, de asemenea, să transfere active importante pentru a satisface autoritățile de reglementare din UE. Active în valoare de cel puțin 1.000 de miliarde de lire sterline (1.300 de miliarde de dolari) părăsesc țara, potrivit EY.

Companiile de producție, care au nevoie de funcționarea perfectă a lanțurilor de aprovizionare, au făcut, de asemenea, schimbări. Nissan a renunțat la planurile de construire a unui nou model în Regatul Unit, invocând incertitudinea față de Brexit. Grupul german de inginerie Schaeffler închide două din cele trei fabrici din Marea Britanie din același motiv.

Liderii UE au acordat miercuri Regatului Unit o scurtă amânare a Brexitului, dar țara ar putea încă să se prăbușească, în funcție de votul parlamentarilor.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
24
Cer senin
Umiditate:22 %
Vint:2,6 m/s
Thu
19
Fri
22
Sat
22
Sun
19
Mon
16

Curs oficial BNM 22 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6967 -0.0000
USD 16.6356 -0.0000
RON 4.0711 -0.0000
UAH 0.6064 -0.0000
RUB 0.2255 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău