Presupusa ingerință a Rusiei în alegeri: Senatul SUA dorește să dea publicității ancheta sa înainte de primăvara anului 2018

  • 05 Octombrie 2017 08:33
Presupusa ingerință a Rusiei în alegeri: Senatul SUA dorește să dea publicității ancheta sa înainte de primăvara anului 2018

Parlamentarii americani, care anchetează presupusa ingerință a Rusiei în campania prezidențială din 2016, și-au propus să dea publicității rezultatele investigației înainte de alegerile primare din primăvara viitoare, de teama unei noi încercări a Moscovei în acest sens, transmite Agerpres.

"Trebuie să facem publice faptele noastre privind implicarea Rusiei în alegerile noastre înainte de începerea primarelor în 2018, adică la începutul anului", a declarat miercuri Richard Burr, președintele republican al Comisiei pentru serviciile secrete din Senatul american, una dintre cele trei comisii care investighează cazul de la începutul anului.

"Obiectivul meu oficial este de a finaliza întreaga anchetă în decursul acestui an", a adăugat el.

Comisia sa încearcă să cerceteze nivelul ingerinței ruse, inclusiv printr-o campanie de dezinformare pe rețelele de socializare, dar de asemenea să identifice eventualele contacte în SUA, potențial în cadrul echipei de campanie a lui Donald Trump.

"În ceea ce privește complicitatea, mai avem încă de lucru, dar începem să reconstituim clar ceea ce s-a întâmplat ", a spus Burr.

Comisia a primit mai mult de 100.000 de pagini de documente și a interogat, cu ușile închise, peste 100 de martori, provenind din administrația președintelui Barack Obama, din echipa de campanie a lui Donald Trump, precum și reprezentanți ai marilor rețele sociale, precum Facebook și Twitter.

O audiere publică va fi organizată în noiembrie cu reprezentanți ai giganților de internet.

Senatorii au lansat un avertisment odată cu apropierea alegerilor în mai multe circumscripții din SUA în noiembrie a.c..

În noiembrie 2018, alegeri legislative vor avea loc pentru reînnoirea întregii Camere a Reprezentanților și a unei treimi din Senat. Alegerile primare pentru aceste scrutine urmează să înceapă în primăvară.

"Serviciile de informații ruse sunt hotărâte și abile și eu recomand fiecărei campanii și fiecărui responsabil electoral să ia asta foarte în serios", a declarat Burr.

Anchetele parlamentare (comisiile pentru Serviciile de Informații ale Senatului și Camerei și Comisia juridică a Senatului) sunt distincte de cea condusă de procurorul special Robert Mueller, care depinde de Ministerul Justiției.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău