Președinția SUA nu este o afacere de familie, îl avertizează Obama pe Trump

  • 09 Ianuarie 2017 13:34
Președinția SUA nu este o afacere de familie, îl avertizează Obama pe Trump

Președintele american, Barack Obama, l-a sfătuit pe succesorul său, Donald Trump, să nu încerce să conducă administrația SUA "așa cum ar conduce o afacere de familie", scrie Agerpres.

Dl. Trump trebuie să "respecte" instituțiile Statelor Unite, a subliniat președintele în exercițiu într-un interviu acordat postului ABC News, preluat duminică de BBC.

"După învestirea" ca președinte al SUA, "preiei frâiele celei mai mari organizații de pe Pământ", a spus Obama, avertizând totodată că există o diferență între a guverna și a face campanie. "Capitale, piețe financiare și oameni din toată lumea iau în serios cele spuse" de Trump, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Barack Obama s-a referit în același interviu la informațiile serviciilor de informații americane privind atacuri informatice din partea Rusiei și încercări de a influența campania prezidențială de anul trecut, mărturisind că a "subestimat" impactul unor astfel de atacuri.

"Cred că am subestimat măsura în care, în actuala eră a informației, (astfel de atacuri) pot duce la dezinformare și deci să aibă un impact asupra societăților noastre deschise", a spus el.

Obama a adăugat că a avut o discuție cu Trump în care a abordat importanța de a avea încredere în comunitatea de informații. "Vor fi momente când singura cale de a lua decizia bună este să ai încredere că lucrurile funcționează", a conchis președintele în exercițiu.

Săptămâna trecută, amintește BBC, Donald Trump s-a declarat un "mare fan" al agențiilor de informații, după ce luni la rând și-a exprimat îndoiala cu privire la ingerința rusească în recenta campanie prezidențială din SUA. Ulterior însă, Trump nu a întârziat să pună sub semnul întrebării modul în care a răspuns Partidul Democrat la atacurile informatice. "Cum și de ce sunt ei așa siguri în ce privește atacurile cibernetice când nici măcar nu au cerut o verificare a serverelor? Ce se întâmplă aici?", a transmis pe Twitter Donald Trump, care va fi învestit în funcție la 20 ianuarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Arhivă Radio Chișinău