Președinția a organizat o ședință comună a reprezentanților sistemului bancar și ai agricultorilor

  • 19 Februarie 2021 19:47
Președinția a organizat o ședință comună a reprezentanților sistemului bancar și ai agricultorilor

Președinția a organizat astăzi o ședință comună a reprezentanților sistemului bancar și ai agricultorilor.

Potrivit unui comunicat al Președinției, în cadrul discuțiilor, au fost căutate soluții pentru a susține domeniul agricol după lovitura dublă din anul trecut: criza Covid și seceta.
 
„Am stabilit că implicarea statului în soluționarea problemelor trebuie să fie mai eficientă. Am convenit că cea mai potrivită soluție pentru agricultori, precum și pentru companiile din alte domenii afectate dramatic de criză este crearea unui fond de garantare a creditelor. Crearea acestui fond va diminua riscurile pentru bănci și va asigura pentru agricultori acces la resurse pentru finanțarea lucrărilor agricole. Guvernul precedent a făcut prea puține pentru a ajuta economia națională pe timp de criză. Statul trebuie să intervină urgent și responsabil pentru a salva locuri de muncă, afaceri și domenii întregi care aduc valoare adăugată”, a comunicat instituția prezidențială. 
 
Menționăm că agricultorii au fost afectați anul trecut de criza pandemică și secetă, ceea ce i-a determinat să iasă de mai multe ori la protest. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Câțiva nori
Umiditate:56 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău