Președintele Zelenski susține că a început „numărătoarea inversă” pentru ieșirea de sub ocupație a Crimeei
-
23 August 2021 16:14
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că a început ''numărătoarea inversă pentru dezocuparea'' peninsulei Crimeea anexate de Rusia, în deschiderea Summitului de lansare a Platformei Internaționale Crimeea, la care participă reprezentanți din 46 de țări, summit descris de Moscova drept ''antirusesc'', relatează agențiile AFP, DPA și EFE, scrie AGERPRES.
„Anunțăm astăzi începerea numărătorii inverse pentru ziua în care Crimeea va fi dezocupată'', a spus președintele ucrainean. „ Trebuie să începem să scriem o nouă pagină în istoria Ucrainei și în istoria Crimeei ucrainene'', a insistat Zelenski.
Pentru a-și atinge obiectivul prin metode politice, Kievul a dezvoltat o ''strategie de dezocupare'' a peninsulei, dar „ Ucraina singură nu va putea niciodată să readucă înapoi Crimeea, vom avea nevoie de un sprijin eficient la nivel internațional'' în vederea ''eliberării'' peninsulei, a admis Volodimir Zelenski, care a cerut „consolidarea sancțiunilor'' împotriva Moscovei.
El a acuzat Rusia că, după ce a anexat Crimeea în 2014, a transformat această peninsulă dintr-un loc pașnic de relaxare într-o ''bază militară'' și că în Crimeea sunt încarcerați peste 100 de deținuți politici.
În acest timp, Kremlinul a calificat drept ''antirusesc'' summitul organizat de Ucraina. „Considerăm că acest eveniment este extrem de inamical față de țara noastră. (...) Percepția noastră este absolut fără echivoc, îl tratăm ca pe un act antirusesc'', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
La rândul ei, purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, a afirmat că Rusia va lua notă de poziția statelor participante la summitul Platformei Crimeea și va trage „concluziile corespunzătoare''.
Dintre cele 46 de state participante la summit, aproximativ 15 sunt reprezentate la nivel de președinte sau prim-ministru, printre acestea fiind Republica Moldova, Polonia, România, Suedia, Ungaria sau statele baltice, în timp ce altele, precum Franța, Germania, SUA sau Turcia au trimis la Kiev miniștri sau președinți ai parlamentelor.