Președintele Venezuelei declară că a ajuns la capătul răbdării față de sancțiunile SUA

  • 06 Ianuarie 2018 18:05
Președintele Venezuelei declară că a ajuns la capătul răbdării față de sancțiunile SUA

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat vineri că a ajuns la capătul răbdării față de SUA, după ce Washingtonul a anunțat sancțiuni împotriva a patru generali venezueleni, activi sau în retragere, informează sâmbătă AFP.

"Răbdarea mea față de guvernul imperialist al lui Donald Trump este la limită", a declarat Maduro într-un discurs radiotelevizat, criticând "un guvern agresor".

Potrivit președintelui Maduro, aceste noi sancțiuni și alte sancțiuni deja impuse Caracasului constituie "un șantaj" din partea Washingtonului. "Ei ne trimit un mesaj: vom continua să vă sancționăm până când nu veți da ascultare guvernului SUA și atunci vom ridica sancțiunile", a spus Maduro. "A da ascultare? Acestei armate? Gata, punct", a declarat el.

Ministrul de externe venezuelean, Jorge Arreaza, a criticat de asemenea sancțiunile americane. Armata venezueleană, a scris el pe contul său de Twitter, "nu se va supune niciodată unei puteri străine și cu atât mai puțin forțelor imperialiste și belicoase ale guvernului suprematist al lui Donald Trump".

Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a anunțat vineri sancțiuni împotriva a patru generali venezueleni, pe motiv de corupție și implicare în represiuni sub regimul președintelui Nicolas Maduro, informează AFP.

Secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, citat într-un comunicat al instituției, a declarat că noile sancțiuni "subliniază hotărârea Statelor Unite de a-i face răspunzători pe Maduro și alte persoane implicate în corupția din Venezuela". Oficialul american a mai apreciat că președintele venezuelean și apropiații acestuia continuă să își pună propriile interese mai presus de ale poporului lor.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:43 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
17
Sat
18
Sun
10
Mon
8
Arhivă Radio Chișinău