Președintele Ucrainei denunță avertismentele privind o invazie rusă: Alimentează panica
-
12 Februarie 2022 16:16
Avertismentele americane privind un atac iminent al Rusiei împotriva Ucrainei „provoacă panică și nu-i ajută” pe ucraineni, a denunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de agenția Interfax-Ukraine, transmite AFP, citată de hotnews.ro.
„În prezent, cel mai bun prieten al dușmanilor noștri este panica în țara noastră. Iar toate aceste informații (privind un atac) nu fac decât să provoace panică și nu ne ajută deloc”, ar fi afirmat Zelenski în timpul unei deplasări în țară, potrivt sursei citate.
Statele Unite au avertizat vineri cu privire la o posibilă iminentă invazie rusă a Ucrainei.

