Președintele Turciei este revoltat de decizia SUA de a aresta mai mulți membri din garda sa personală
-
01 Septembrie 2017 10:33
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat vineri că decizia autorităților americane de a aresta gărzile de securitate implicate în încăierarea din luna mai de la Washington este un "scandal".
Procurorii americani au acuzat doisprezece ofițeri de securitate turci și ofițeri de poliție de comiterea de acte violente după ce au atacat protestatarii în Washington în timpul vizitei pe care Erdogan o făcea în capitala SUA în luna mai.
"Acesta este un scandal total. Este o dovadă scandaloasă a modului în care justiția funcționează în SUA", a declarat liderul turc jurnaliștilor, după rugăciunile sărbătorii musulmane Eid al-Adha. Încăierarea din 16 mai, surpinsă de camerele de înregistrare, s-a soldat cu rănirea a 11 persoane, în afara reședinței ambasadorului și a generat o răcire a relațiilor bilaterale, într-o perioadă în care aliații NATO au dezacorduri majore în privința politicilor din Siria. Turcia i-a acuzat pentru violențele din mai pe demonstranții care ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în vreme ce șeful Poliției din Washington a descris incidentul de atunci drept un atac brutal asupra protestatarilor pașnici.
Erdogan a declarat că SUA nu au putut să-i asigure protecție față de membrii PKK în timpul vizitei sale și a adăugat că va discuta problema aceasta cu președintele Trump în timpul vizitei următoare. Punerea sub acuzare a unora dintre gărzile de securitate ale președintelui Erdogan trimit un semnal clar că SUA "nu tolerează indivizi care recurg la acte de intimidare și violență pentru a înăbuși libertatea de exprimare și expresia politică legitimă", a comunicat secretarul american de stat Rex Tillerson.
De la tentativa eșuată de lovitură de stat de anul trecut, Turcia a demis sau suspendat peste 150.000 de oficiali și a trimis la închisoare sau în instanță aproximativ 50.000 de persoane, inclusiv soldați, polițiști și funcționari publici. Represiunea a vizat persoane pe care autoritățile turce le suspectează că ar avea legături cu rețeaua clericului musulman aflat în SUA, Fethullah Gulen. Ankara îl învinovățește pe Gulen pentru tentativa de lovitură de stat, însă acesta neagă orice implicare.
"Aceste evoluții din SUA nu sunt bune deloc. Statele Unite sunt încă o țară unde gruparea FETO (rețeaua lui Gulen) este protejată. SUA a devenit, literalmente, o țară unde organizația teroristă PKK este protejată", a precizat Erdogan, care a mai subliniat: "Nu prea înțeleg ce încearcă să facă SUA cu toate aceste evoluții".