Președintele sud-coreean: Phenianul are o ultimă șansă să intre în dialog

  • 03 Iulie 2017 11:57
Președintele sud-coreean: Phenianul are o ultimă șansă să intre în dialog

Coreea de Nord are o ultimă șansă să intre într-un dialog cu lumea exterioară, a declarat luni președintele Moon Jae-in la o întâlnire cu fostul președinte american Barack Obama, a precizat biroul liderului de la Seul, potrivit Reuters.

Obama se află în vizită la Seul în această săptămână pentru a vorbi la un forum găzduit de publicația sud-coreeană Chosun Ilbo, unde, în cursul dimineții de luni, a spus că eforturile regimului de la Phenian de a continua programul de arme nucleare "nu au făcut nimic pentru a garanta securitatea poporului nord-coreean".

Moon l-a informat apoi pe Obama despre summitul său cu președintele american Donald Trump de săptămâna trecută, a declarat presei un consilier din cadrul președinției sud-coreene, Yoon Young-chan.

"Președintele Moon a spus că a vorbit cu președintele Trump despre folosirea sancțiunilor și a presiunii de a rezolva problema nord-coreeană a rachetelor și a programului nuclear, dar și despre folosirea dialogului în același timp", a precizat Yoon.

"El a afirmat că este ultima oportunitate pentru Coreea de Nord de a se angaja într-un dialog", a adăugat consilierul.

Coreea de Nord își dezvoltă neabătut programul de arme nucleare și de rachete de la începutul anului trecut, ignorând amenințarea unor noi sancțiuni ale ONU și a manevrelor militare americane.

Coreea de Nord susține că vrea să dezvolte o rachetă care să transporte arme nucleare și care să poată ataca teritoriul SUA pentru a se apăra față de ceea ce consideră a fi agresiunea americană menită a răsturna regimul de la Phenian.

Trump a făcut apel la un răspuns ferm pentru Coreea de Nord în discuțiile sale de vineri cu Moon. Liderul de la Casa Albă a evidențiat importanța alianței SUA-Coreea de Sud, însă a subliniat de asemenea chestiunea comerțului și împărțirea costurilor pentru apărare.

Potrivit lui Yoon, Obama a declarat la întâlnirea cu Moon că cetățenii americani și comunitatea coreeană din SUA susțin legătura dintre Coreea de Sud și SUA.

Obama a declarat la forum că lumea trebuie să transmită Coreii de Nord un mesaj clar, și anume că securitatea și prosperitatea nu pot veni din dezvoltarea de arme, conform unei copii a discursului său, publicată de Chosun Ilbo.

"Ordinea internațională depinde de aplicarea unor reguli și norme clare. Atât timp cât Coreea de Nord alege să rămână în afara acestei ordini, trebuie să suporte consecințele", a afirmat Obama.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău