Președintele Sloveniei, Borut Pahor: „Ne vom strădui cât vom putea mai mult să se facă un pas înainte și în ceea ce privește perspectiva europeană a Parteneriatului Estic”
-
01 Octombrie 2021 13:20
Președintele Sloveniei, Borut Pahor, a cărui țară deține în prezent șefia Consiliului Uniunii Europene, a sosit, astăzi dimineață, în Republica Moldova, într-o vizită de două zile, la invitația șefei statului, Maia Sandu. Este prima vizită a unui președinte sloven la Chișinău în ultimii 19 ani, transmite Radio Chișinău.
În prima jumătate a zilei au avut loc întrevederi comune ale delegațiilor oficiale ale celor două state. După aceste întrevederi au urmat declarații de presă ale președinților Sandu și Pahor.
Maia Sandu a subliniat, că, pe lângă aspecte legate de reforme, de relațiile comercial-economice și de consolidarea securității și păcii în regiune, „Republica Moldova este interesată și de aprofundarea cooperării în cadrul Parteneriatului Estic. Maia Sandu.
„Summit-ul Parteneriatului Estic va avea loc în luna decembrie în timpul președinției slovene a Consiliului UE. Acest eveniment este foarte important pentru avansarea agendei europene a țării noastre. Sperăm că acest summit va pune bazele consolidării de mai departe a Parteneriatului Estic și va oferi o perspectivă europeană mai clară statelor asociate. În calitate de președintă a Consiliului UE, Slovenia ar putea încuraja aceste mesaje ce pot da un imbold cooperării în cadrul aceste platforme regionale”.
La rândul său, Borut Pahor, a menționat că, în câteva zile, la Ljubljana, în Slovenia, va avea loc un summit al Uniunii Europene pentru Balcanii de Vest. El și-a exprimat speranța că la acest summit se va reuși accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene în regiunea respectivă. Un summit de succes, în opinia sa, ar putea deveni și cel al Parteneriatului Estic, din decembrie. Borut Pahor.
„Ne vom strădui cât vom putea mai mult să se facă un pas înainte și în ceea ce privește perspectiva europeană a Parteneriatului Estic. Eu însumi am avut discuții cu colegii mei din Europa Centrală care, ca și Slovenia, sunt preocupați nu numai de extinderea în Balcanii de Vest, dar și în țările Parteneriatului Estic. Considerăm că numai așa vom asigura stabilitatea, pacea și bunăstarea, atât în interiorul UE, cât și în țările vecine”.
În cadrul vizitei sale la Chișinău, Borut Pahor mai are programate întrevederi cu premierul Natalia Gavrilița și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.