Președintele Serbiei s-a întâlnit la Istanbul cu președintele Turciei
-
10 Iulie 2017 18:18
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat la Istanbul că schimburile comerciale ale Serbiei cu Turcia cresc în fiecare an și a anunțat că președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, va vizita Serbia însoțit de 150 de oameni de afaceri, care vor stabili contacte cu oameni de afaceri din Serbia.
După întrevederea cu Erdoğan, Vucic a declarat jurnaliștilor că omologul său turc va vizita Serbia în curând și a precizat că vizita va fi de mai multe zile, pentru a avea timp să discute toate temele politice și regionale.
"Am avut discuții și cu reprezentanții industriei textile și cu investitori interesați de privatizarea stațiunilor balneare din Serbia. Am observat un mare interes al investitorilor turci" - a declarat Vucic, adăugând că investitorii turci ar putea crea noi locuri de muncă și ar putea contribui la creșterea PIB-ului Serbiei. Vucic a subliniat că Turcia este unul din statele importante pentru menținerea stabilității și păcii în regiunea Balcanilor de Vest. "Noi respectăm forța Turciei și considerăm că putem construi o prietenie sinceră între poporul sârb și poporul turc, între statul sârb și statul turc" - a declarat Vucic.
Întâlnirea de luni de la Istanbul a fost prima întâlnire oficială dintre actualii președinți ai Serbiei și Turciei. În 2010, în calitate de premier al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan a efectuat o vizită în Serbia și a vizitat Novi Pazar (localitate cu populație de religie musulmană).