Președintele României, Nicușor Dan: Există multă apreciere pentru ceea ce fac autoritățile din Republica Moldova. Sunt niște autorități care se țin de cuvânt
-
29 Iulie 09:27
Președintele României, Nicușor Dan, a primit, luni, la Palatul Cotroceni, un grup de copii români din diaspora, participanți la cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere „ARC”, prilej cu care s-a referit la ce poate face România pentru a facilita procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Integrarea R. Moldova depinde foarte mult de credibilitatea pe care o are premierul care vine să discute cu strcutrile UE. În acest moment, există multă apreciere pentru ceea ce fac autoritățile din Republica Moldova. Sunt niște autorități care se țin de cuvânt în calendarul pe care îl au”, declară luni președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
Nicușor Dan s-a referit și la ce poate face România în a ajuta aderarea la UE a Republicii Moldova.
„România poate, pe de-o parte, în formatul ăsta diplomatic, la nivel de președinte, la nivel de miniștri de Externe, să preseze pentru continuarea acestui proces, când apar diferite chestiuni tehnice. Din punct de vedere practic, România a trecut acum 20 de ani prin același proces. Și în măsura în care se solicită, avem experți care au trecut prin toți pașii ăștia, pe toate cele 33 de capitole de negocieri. A făcut și foarte multe greșeli în România, evident, și tocmai din perspectiva asta știe să dea niște sfaturi competente, cum să folosești banii care vin, fondurile preaderare. Deci în măsura în care ni se solicită ajutorul, avem oarecare expertiză”, a declarat președintele.

