Președintele României, Klaus Iohannis: Distrugerea barajului de la Nova Kahovka este o altă crimă de război a Rusiei împotriva civililor nevinovați

  • 06 Iunie 2023 17:04
Președintele României, Klaus Iohannis: Distrugerea barajului de la Nova Kahovka este o altă crimă de război a Rusiei împotriva civililor nevinovați

Distrugerea barajului de la Nova Kahovka este o altă crimă de război a Rusiei împotriva civililor nevinovați, a transmis, marți, președintele României, Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

„Rusia și agresorii ruși trebuie să fie trași la răspundere. Gândurile noastre sunt alături de toți cei afectați de acest atac oribil", a completat șeful statului.

Secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, s-a declarat marți scandalizat de atacul împotriva unui baraj hidroelectric din Ucraina, atac ce "demonstrează încă odată", potrivit lui, "brutalitatea războiului dus de Rusia".

Distrugerea barajului Kahovka este "un act scandalos" care "pune în pericol mii de civili și cauzează grave distrugeri mediului", a scris Stoltenberg pe Twitter.

Armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka. Președintele Zelenski a convocat de urgență Consiliul de Securitate, a anunțat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, care a denunțat o ''crimă de război''.

Cu toate acestea, conducerea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată în prezent sub ocupație rusă, a afirmat că distrugerea parțială a barajului hidrocentralei Kahovka, a cărui apă servește la răcirea centralei, nu reprezintă deocamdată o amenințare pentru instalație.

Barajul, ocupat de ruși de la începutul ofensivei lor în Ucraina, permite inclusiv alimentarea cu apă a Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Amenajat pe fluviul Nipru în 1956, în timpul perioadei sovietice, acest baraj este una dintre cele mai mari infrastructuri de acest tip din Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,66 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
18
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău