Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere cu Ban Ki-moon

  • 25 Septembrie 2012 10:55
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere cu  Ban Ki-moon

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, la sediul ONU de la New York, informează serviciul de presă al Președinției.
Șeful statului i-a mulțumit lui Ban Ki-moon pentru spirjinul pe care ONU îl acordă Republicii Moldova, inclusiv prin reprezentanțele sale specializate de la Chișinău, cum ar UNICEF sau UNDP.
Președintele Timofti l-a informat pe Secretarul General al ONU despre transformările instituționale care au loc în Republica Moldova și despre viziunea autorităților de la Chișinău cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

La rândul său, Ban Ki-moon i-a spus șefului statului că Republica Moldova va primi tot sprijinul ONU în problemele cu care se confruntă și a încurajat autoritățile de la Chișinău să continue cooperarea cu
Uniunea Europeană.
Oficialul ONU a subliniat importanța transformărilor democratice din Republica Moldova și lupta împotriva corupției. Secretarul General al ONU a declarat că Națiunile urmăresc cu atenție mersul negocierilor în formatul 5+2 și speră ca părțile să ajungă la o soluție în ceea ce privește problema transnistreană.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:78 %
Vint:2,27 m/s
Fri
23
Sat
22
Sun
23
Mon
25
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău