Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu delegația Comisiei afaceri externe, apărare și securitate din Senatul Parlamentului Republicii Cehe
-
19 Octombrie 2021 12:14
Prioritățile Parlamentului de legislatura a XI-a și modalitățile de extindere a colaborării cu Parlamentul Cehiei au fost discutate la întrevederea dintre Speakerul Igor Grosu și delegația Comisiei afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Parlamentului Republicii Cehe.
Președintele Legislativului, Igor Grosu, a vorbit despre obiectivele majorității parlamentare, printre care figurează reforma justiției și combaterea corupției. ”Vulnerabilitatea unui stat depinde de fragilitatea instituțiilor. Iată de ce reformarea acestora este necesară”, a declarat Speakerul.
Șeful Legislativului, Igor Grosu, a profitat de întâlnirea cu oficialii cehi și le-a mulțumit pentru suportul oferit țării noastre. ”În special, mă refer la ajutorul acordat pentru combaterea pandemiei de Covid-19 – doze de vaccin, echipamente și materiale de protecție”, a adăugat Președintele Parlamentului.
De asemenea, Speakerul a apreciat înalt proiectele de infrastructură implementate în diferite regiuni din Moldova cu susținerea partenerilor cehi, se arată în comunicat.
Delegația Comisiei afaceri externe, apărare și securitate din Senatul Parlamentului Republicii Cehe efectuează, în perioada 19 – 21 octombrie, o vizită în țara noastră. Programul vizitei mai include întrevederi cu președinți ai Comisiilor permanente ale Parlamentului, cu alți demnitari.