Președintele Parlamentului, Igor Grosu și premierul Natalia Gavrilița, cu reacții la decizia Consiliului European de a-i acorda Rep. Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la UE
-
24 Iunie 2022 10:03
Premierul Natalia Gavrilița susține că Moldova a valorificat oportunitatea istorică oferită de Uniunea Europeană. Și acordarea statutului de țară candidat este o șansă care nu poate fi ratată, cu o putere politică angajată sincer pe calea reformelor, cu dorința de a aduce standardele economice și sociale europene în Moldova, transmite IPN.
„E un drum pe care și-l doresc majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Din motive cunoscute, țara noastră a ratat mai multe ocazii de a se rupe de trecut, iar cetățenii noștri au privit în toți acești ani cum decalajul dintre noi și Estonia, Polonia sau România a crescut, an de an, cu toate că în 1990 am pornit de la aceeași linie de start. Anunțul făcut de Uniunea Europeană azi (23 iunie, n.r), că Republica Moldova e acceptată în calitate de țară candidată UE, este o veste fantastică pentru toți cetățenii noștri iubitori de democrație și libertate. E fructificarea eforturilor depuse de toți cei care au susținut schimbarea, lupta cu corupția și au apărat, uneori cu sacrificii mari, valorile comune ale spațiului european”, a notat Natalia Garvilița.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a mulțumit țărilor europene pentru încrederea acordată Moldovei. „Noi știm ce avem de făcut, pentru că reformele începute le facem în primul rând pentru cetățeni și pentru dorința noastră de a trăi cu demnitate. Ne așteaptă un drum lung, dar să știți că ne-am pornit și suntem mai determinați ca niciodată să ajungem acasă, în Uniunea Europeană”, a menționat șeful legislativului. Potrivit lui, statut de țară candidat a primit și Ucraina, care în această perioadă este la straja întregii lumi libere, fapt pentru care poporul Republicii Moldova îi este etern recunoscător.
Consiliul European i-a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, acest statut a fost acordat și pentru statul vecin, Ucraina. Anunțul a fost făcut joi seara de către președintele Consiliului European, Charles Michel. Autoritățile de la Chișinău au declarat că decizia adoptată de către toți cei 27 de lideri europeni în cadrul Summit-ului Consiliului Uniunii Europene este una istorică și care deschide o nouă filă în istoria modernă a țării.