Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la discuția cu un grup de veterani: „Din 2024, indemnizația pentru veterani va fi majorată”
-
20 Decembrie 2023 14:40
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu un grup de veterani. Discuțiile s-au axat pe facilitățile oferite de stat pentru acești cetățeni, precum și pe oportunitățile de implicare a autorităților în procesul de consolidare a veteranilor, transmite Serviciul de presă al legislativului.
Șeful legislativului a reiterat că eforturile statului sunt focusate pe susținerea veteranilor, care au luptat pentru independența Republicii Moldova.
„Am reușit să identificăm resurse astfel ca indemnizația pentru veterani să fie majorată. Am reiterat că statul este alături de veterani și de grijile lor. Noi vom rămâne mereu alături de cei care s-au jertfit pentru țară, iar acum au nevoie de sprijin părinți nealinați la bătrânețe, soții văduvite, copii deveniți orfani”, a anunțat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Un alt subiect de discuție a fost modificarea Legii cu privire la veterani, precum și instrumentele de promovare a educației patriotice. Totodată, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat implicarea veteranilor în parcursul european al Republicii Moldova.
„Vă mulțumesc că ne ajutați să construim Europa la noi acasă, iar decizia Consiliului European de săptămâna trecută de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un rezultat al eforturilor depuse de toți. Să lucrăm în continuare împreună ca să construim o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc – o Moldovă europeană”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.