Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut o întrevedere cu ambasadorul UE, Peter Michalko
-
04 August 2021 13:26
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.
În debutul acesteia, oficialul UE i-a adresat speakerului felicitări cu ocazia alegerii în funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova, exprimându-și încrederea ca va avea parte de un mandat reușit și de succes pentru binele cetățenilor.
Discuțiile s-au axat pe prioritățile noului Legislativ, evoluția implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, consolidarea cooperării în mai multe domenii sectoriale și alte subiecte de actualitate. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a mulțumit Ambasadorului în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru ajutorul constant acordat țării noastre, în special în această perioadă grea.
Datorită asistenței oferite de partenerii externi, țara noastră a primit donații generoase pentru sistemul de sănătate sub formă de echipamente de protecție și utilaje medicale pentru profilaxia și tratamentul Covid-19. De asemenea, prin platforma COVAX, în țară avem vaccinuri omologate de OMS, așa încât orice cetățean care dorește să fie vaccinat o poate face chiar azi.
Un alt subiect abordat a fost legat de sprijinul economic fără precedent din partea UE – Planul de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru o perioadă de trei ani. Președintele Legislativului i-a dat asigurări oficialului european că noul Parlament va face tot ce-i stă în putință ca Moldova să beneficieze integral și cât mai curând de acest plan de redresare economică. Totodată, noul legislativ își ia angajamentul de a implementa toată agenda de reforme necesare pentru dezvoltarea de durată a Republicii Moldova, iar ca priorități sunt: gestionarea crizei pandemice; redresarea consecințelor economice și reforma în domeniului justiției.
„Legislativul are datoria să adopte legi clare pentru prevenirea și combaterea corupției. Noul Parlament trebuie să corecteze urgent legile votate anterior de un grup de hoți, prin care au legalizat schemele de corupție. Noi trebuie să adoptăm legi bune pentru oameni cinstiți”, a punctat Igor Grosu.
La final, președintele Parlamentului i-a urat succes lui Peter Michalko cu prilejul încheierii mandatului în Republica Moldova.