Președintele Moldovagaz va avea o nouă întrevedere cu șeful Gazpromului

  • 13 Decembrie 2022 12:22
Președintele Moldovagaz va avea o nouă întrevedere cu șeful Gazpromului

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă pentru a se întâlni cu șeful companiei rusești „Gazprom”, Alexei Miller. Întrevederea este prevăzută pentru următoarele zile. Despre aceasta a anunțat șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare. Eu continui permanent activitatea în domeniul recuperării depline a furnizărilor în Republica Moldova”, a declarat Vadim Ceban.

Potrivit lui, în cadrul întâlnirii urmează să se discute despre „recuperarea livrărilor depline” de gaze naturale către Republica Moldova, conform contractului semnat în toamna lui 2021, scrie radiomoldova.md.

În urma semnării contractului cu MGRES, malul drept al Nistrului procură energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la un preț de 73 de dolari / MW. În schimb, Moldovagaz oferă părții stângi a Nistrului cele 5,7 milioane de metri cubi livrate zilnic de concernul rus Gazprom pentru întreaga Republică Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău