Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul elen al Afacerilor Externe, Nikos Dendias
-
09 Septembrie 2021 08:13
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în seara de 8 septembrie o întrevedere cu ministrul elen al Afacerilor Externe, Nikos Dendias, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. Oficialii au trecut în revistă relațiile dintre cele două țări, cu accent pe oportunitățile de dezvoltare a unor noi proiecte bilaterale și de sporire a contactelor investiționale și economice dintre Moldova și Grecia.
„Am discutat despre participarea pompierilor moldoveni la stingerea incendiilor de pădure pe insula grecească Evia, foarte apreciată de partea elenă, și i-am confirmat ministrului Dendias deschiderea autorităților noastre de a interveni cu asemenea misiuni ori de câte ori o va cere situația”, a spus doamna Maia Sandu.
În cadrul discuției, șefa statului și-a exprimat aprecierea pentru încheierea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Grecia, așteptat de cetățenii noștri stabiliți în această țară. „Documentul a fost semnat cu puțin timp în urmă la Chișinău. Am apreciat totodată progresul în negocierea Acordului bilateral privind conversiunea permiselor de conducere. Ne dorim o relație dinamică cu Grecia, țară cu care avem legături culturale și istorice bogate”, a menționat Președinta Maia Sandu.