Președintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă și duminică, la Paris, la evenimente dedicate Centenarului Armistițiului

  • 09 Noiembrie 2018 15:41
Președintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă și duminică, la Paris, la evenimente dedicate Centenarului Armistițiului

Președintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă și duminică, la Paris, la o serie de evenimente dedicate Centenarului Armistițiului care a pus capăt ostilităților din Primul Război Mondial, transmite Agerpres.

Sâmbătă, cu ocazia vizitei la Paris, șeful statului va participa la un eveniment organizat la Ambasada României la Paris dedicat contribuției românești la dezvoltarea științei și tehnicii în Anul Centenarului Marii Uniri. Cu această ocazie, el se va întâlni cu profesorul Gerard Mourou, laureat al premiului Nobel pentru fizică în acest an, cu studenți, masteranzi și doctoranzi români din regiunea pariziană implicați în cercetarea științifică.

Președintele Iohannis va participa sâmbătă și la activitățile organizate la Muzeul Orsay - vizitarea expoziției 'Picasso Bleu et Rose' și dineul oferit de către omologul său francez, Emmanuel Macron, în onoarea șefilor de stat, de guvern și ai organizațiilor internaționale.

Duminică, șeful statului va fi prezent, alături de liderii țărilor beligerante din Primul Război Mondial, precum și de cei ai țărilor care au sprijinit efortul de război, la Arcul de Triumf, unde va avea loc ceremonia Centenarului Armistițiului.

Tot duminică, el va participa la dejunul oficial oferit șefilor de delegații de către președintele Republicii Franceze la Palatul Elysee și la deschiderea Forumului de Pace de la Paris. Acest forum este o inițiativă a președintelui francez, Emmanuel Macron, care își propune să genereze proiecte concrete în spiritul multilateralismului și al cooperării contemporane, în sprijinul păcii.

Participarea președintelui Iohannis la evenimentele dedicate Centenarului Armistițiului are loc la invitația omologului său francez, Emmanuel Macron.

Peste 60 de lideri politici din întreaga lume, președinți și șefi de guverne, printre care președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și alți lideri ai țărilor beligerante participă la sfârșitul acestei săptămâni, la Paris, la evenimentele legate de împlinirea a 100 de ani de la semnarea Armistițiului care a pus capăt Primului Război Mondial, conform agențiilor de presă.

Ziua Armistițiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta și Puterile Centrale la Compiegne, Franța, eveniment ce a marcat încetarea ostilităților pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial. Inițial, acest armistițiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităților a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău