Președintele Klaus Iohannis îl primește joi pe ambasadorul agreat al Federației Ruse, Vladimir Gheorghievici Lipaev, cu ocazia prezentării scrisorii de acreditare
-
19 Iunie 18:08
Președintele Klaus Iohannis primește joi la Palatul Cotroceni mai mulți ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, printre aceștia aflându-se și ambasadorul agreat al Federației Ruse, Vladimir Gheorghievici Lipaev, transmite News.ro.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va primi Nunțiul Apostolic în România, Monseniorul Giampiero Gloder, dar și ambasadorul agreat al Republicii Chile, Julio Antonio Bravo Iubini, și ambasadorul agreat al Federației Ruse, Vladimir Gheorghievici Lipaev.
În 6 iunie, secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca l-a primit, conform practicii diplomatice, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
La întrevedere, ea a subliniat responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru starea actuală a relației bilaterale, în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei și al consecințelor grave, profund destabilizatoare generate de această agresiune în planul securității internaționale și regionale.