Președintele Igor Dodon și premierul Pavel Filip au depus flori la Complexul Memorial “Eternitate” pentru comemorarea celor căzuți în cel de-al doilea Război Mondial
-
09 Mai 2019 09:53
Președintele Igor Dodon și premierul Pavel Filip au depus flori, în această dimineață, la Complexul Memorial “Eternitate”, în cadrul unei festivități de comemorare a celor căzuți în cel de-al doilea Război Mondial.
De asemenea, mai multe formațiuni politice marchează astăzi Ziua Victoriei prin marșuri și concerte, iar altele au anunțat acțiuni de informare de Ziua Europei.
Partidul Socialiștilor desfășoară un marș dedicat Zilei Victoriei pe străzile din Chișinău, care a pornit de la Arcul de Triumf și va ajunge la Complexul Memorial “Eternitate”. Totodată socialiștii vor organiza un concert în seara zilei în centrul Capitalei.
Și simpatizanții Partidului Șor defilează în marș prin Capitală, îndreptându-se spre Complexul Eternitate, pentru a sărbători Ziua Victoriei.
Pe de altă parte, reprezentanții Blocului ACUM vor distribui materiale informative despre Uniunea Europeană având programată și o acțiune în acest sens la Parlament.
De asemenea, de Ziua Europei organizațiile de tineret ale Partidului Unității Naționale și Partidului Liberal au anunțat acțiuni de tip flashmob.
Partidul Democrat are programat un spectacol în scuarul Catedralei mitropolitane prin care să fie marcate ambele sărbători: și Ziua Europei și Ziua Victoriei.