Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a fost reales pentru al doilea mandat
-
13 Februarie 2022 17:50
Președintele Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, a fost reales pentru al doilea mandat de cinci ani în această funcție reprezentativă, în care trebuie să întruchipeze o autoritate morală dincolo de liniile de partid și pentru care s-a bucurat de sprijinul principalelor partide politice ale țării, transmit agențiile internaționale de presă.
Aflat în funcție din martie 2017, fostul șef al diplomației germane a fost ales cu o largă majoritate de către un colegiu electoral special constituit, care reunește deputați naționali, un număr mare de aleși locali, foști lideri germani, precum și câteva personalități din societatea civilă.
Potrivit DPA, președintele Bundestagului, Barbel Bas (SPD), a anunțat că Steinmeier a primit 1.045 de voturi din cele 1.437 exprimate în cadrul Convenției Federale de duminică.
Realegerea fostului ministru de externe era dată ca sigură după consensul pe care candidatura sa l-a primit din partea partidelor ce formează coaliția care guvernează Germania și care este prezidată de Olaf Scholz, tot social-democrat, comentează EFE.
În Germania, funcția de președinte federal este în principal una ceremonială, dar titularul acestuia semnează proiecte de lege, se află frecvent pe scena publică în interiorul și în afara țării și vorbește despre probleme politice actuale, scrie DPA.
Steinmeier, în vârstă de 66 de ani, este al cincilea președinte german care este reales; înaintea lui, în 2009, a fost reales Horst Kohler, care a demisionat un an mai târziu.
Steinmeier a fost ministru de externe între 2005 și 2009 și între 2013 și 2017; a fost, de asemenea, candidatul social-democrat la funcția de cancelar la alegerile federale din 2009, în care a fost învins de Angela Merkel.
Alți trei candidați nu au avut nicio șansă de reușită împotriva lui Steinmeier: Gerhard Trabert, propus de Die Linke (Stânga), Max Otte, susținut de Alternativa pentru Germania (AfD) și Stefanie Gebauer, propusă de partidul Freie Wahler (Alegătorii liberi).
După ce a fost reales, Steinmeier a profitat de ocazie pentru a face apel la președintele rus Vladimir Putin să calmeze tensiunile legate de Ucraina.
''Fac apel la președintele Putin să slăbească lațul din jurul gâtului Ucrainei și să ni se alăture în căutarea unei modalități de a păstra pacea în Europa'', a declarat Steinmeier, citat de DPA.
Putin nu ar trebui să facă greșeala de a subestima forța democrației, a adăugat Steinmeier în discursul său, în care s-a referit, de asemenea, la impactul pandemiei asupra democrației germane.