Președintele Donald Trump a plecat spre Paris, lăsând în urmă noi controverse legate de Rusia

  • 13 Iulie 2017 09:06
Președintele Donald Trump a plecat spre Paris, lăsând în urmă noi controverse legate de Rusia

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a plecat joi spre Paris, unde va participa alături de omologul Emmanuel Macron la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței. De asemenea, miliardarul republican speră să găsească în următoarele două zile un răgaz, departe de acuzațiile legate de încercările lui Donald Trump Jr. de a obține informații compromițătoare de la o posibilă apropiată a Kremlinului, transmite France Presse.

În timpul unei vizite fulger, președintele american va avea ocazia de a fi invitatul de onoare la festivitățile dedicate Zilei Naționale a Franței. De asemenea, acesta va merge la mormântul lui Napoleon Bonaparte din Domul Invalizilor și va cina la un restaurant renumit din turnul Eiffel.

Donald Trump și Emmanuel Macron vor privi parada de pe Champs-Elysees, care marchează o sută de ani de la intrarea americanilor în Primul Război Mondial alături de Franța.

Miliardarul republican și-a petrecut ultima zi la Casa Albă încercând să apere comportamentul fiului său, lăudându-i ”transparența” după publicarea unor e-mailuri legate de întâlnirea sa cu avocata rusă Natalia Veselnițkaia. De asemenea, președintele s-a plâns din nou de cea mai oribilă ”vănătoare de vrăjitoare” politică din istorie în legătură cu acuzațiile că reprezentanții Kremlinului au colaborat cu asociații campaniei Trump.

Macron (39 de ani) speră să folosescă greutatea istorică a evenimentului și grandoarea franceză pentru a-l fermeca pe imprevizibilul Trump - la doar șase săptămâni după ce l-a primit pe Vladimir Putin în Palatul Versailles.

În Londra, Berlin, Bruxelles și Paris, liderii europeni se întreabă cum se pot descurca cu președintele american, a cărui agendă națională a întors pe dos relațiile transatlantice. Macron speră să construiască o relație cu noul ocupant de la Casa Albă, care să-i permită să influențeze politica americană sau, cel puțin, să evite clivaje puternice între UE și Washington.

Există deja tensiuni legate de încălzirea climatică și comerț, în vreme ce Trump și-a exprimat la finele anului trecut criticiile legate de UE și a evitat în martie o strângere de mână cu Angela Merkel.

”Este foarte greu să joci șah cu un bărbat a cărui strategie este un complet mister și a cărui singură consistență este urmărirea intereselor naționale ale Statelor Unite”, a declarat expertul pentru relații internaționale Bertrand Badie de la Universitatea Sciences Po din Paris.

Discuțiile dintre cei doi lideri ar urma să se concentreze pe eforturile comune de combatere a jihadiștilor Statului Islamic din Siria și Irak.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău