Președintele din Filipine amenință oficialii cu sancțiuni dacă nu vaccinează 1 milion de oameni pe zi

  • 03 Noiembrie 2021 11:18
Președintele din Filipine amenință oficialii cu sancțiuni dacă nu vaccinează 1 milion de oameni pe zi

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat miercuri că oficialii guvernamentali locali vor fi sancționați dacă nu ating țintele de vaccinare împotriva COVID-19, în contextul în care țara încearcă să-și redeschidă economia, transmite Reuters.

Filipine, care se confruntă cu una din cele mai grave epidemii de COVID-19 din Asia, a vaccinat până acum cu schema completă ceva mai mult de o treime din cei 77 milioane de locuitori eligibili.

Duterte a afirmat că nu există niciun motiv pentru care numărul zilnic de vaccinări nu poate fi crescut până la cel puțin un milion, de la o medie de 500.000 de când țara dispune de suficiente stocuri, scrie Agerpres.

'Vedem fisuri în tabloul general al programului nostru de vaccinare. Nu sunt mulțumit', a spus el într-o declarație difuzată miercuri.

Duterte a avertizat că oficialii locali 'care nu își îndeplinesc sarcinile și nu folosesc dozele în cel mai prompt mod dozele pe care le primesc' vor fi făcuți răspunzători și sancționați. El nu a precizat ce fel de sancțiuni are în vedere.

Guvernul filipinez relaxează gradual măsurile antiepidemice, iar miercuri a anunțat că de joi ridică interdicția de circulație pe timp de noapte în regiunea capitalei.

Președintele Duterte a cerut poliției și armatei să folosească avioane și elicoptere pentru a transporta mai rapid vaccinuri în provinciile țării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău