Președintele comisiei vetting: R. Moldova are determinarea să facă progrese în justiție, dar e nevoie de multă muncă (Revista presei)
-
23 Noiembrie 2023 09:32
Europa Liberă publică un interviu cu președintele comisiei vetting în Rep. Moldova, juristul american Scott Bales. Acesta susține că țara noastră „are oportunitatea și determinarea” să facă progrese semnificative în justiție, necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, însă va fi nevoie de „multă muncă și perseverență în următoarele câteva luni”. Scott Bales crede că munca pe care o vor face membrii comisiei vetting, care, în primă instanță, verifică integritatea etică și averile judecătorilor Curții Supreme de Justiție, va contribui la aceste progrese.
Fostul judecător american, care a fost inclus în comisia vetting la propunerea partenerilor internaționali ai R. Moldova, afirmă că, pentru a evita blocajele în justiție care ar putea fi provocate de demisii, ar trebui să fie „pus la punct un sistem de identificare și de numire a unor noi judecători”.
Reformarea justiției, care pare să aibă un ritm mai lent decât cel sperat de autorități și de cetățeni, „nu se face peste noapte”, spune Bales, iar întregul interviu în format video, îl găsiți pe Europa Liberă.
Ziarul de Gardă publică astăzi un articol analiză cu concluziile în urma celor două tururi ale alegerilor locale recente din Rep. Moldova.
”Partidul de guvernare trebuie să înțeleagă că fără o cooperare largă pe flancul pro-european, ei nu au cum să păstreze o guvernare pro-europeană după alegerile prezidențiale și parlamentare viitoare”, crede analistul politic Anatol Țăranu.
Părerea este împărtășită și de comentatorul, Ion Tăbârță. ”Concluzionând, cred că este o egalitate – PAS-ul nu mai este învingător, dar nici învins. Tot așa sunt și partidele de stânga, ele nu sunt învinse, dar nici învingătoare. PAS trebuie să iasă din mahmureala de după sărbătoarea triumfului din 2021” susține expertul în articolul de pe ZdG.
În urma alegerilor locale, cele mai multe mandate de primari și consilieri le-a obținut PAS, urmat de PSRM. Cele două formațiuni au împreună jumătate din primarii aleși în urma scrutinului din acest an. O analiză a ZdG arată că în majoritatea orașelor din țară, primarii care erau în funcție înaintea alegerilor din 5 și 19 noiembrie și-au păstrat mandatele.
Ziarul Național scrie despre întrevederea de ieri, 22 noiembrie, a Secretarului general adjunct al NATO, Mircea Goană, cu Ambasadoarea R. Moldova la UE Daniela Morari, și șeful misiunii țării noastre pe lângă NATO, Viorel Cibotaru.
,,R. Moldova este un partener comun al NATO și al UE. Putem asigura un viitor mai sigur și mai prosper pentru R. Moldova" a declarat Mircea Geoană după această întrevedere, dând asigurări va continua să ofere sprijin Rep. Moldova în consolidarea rezilienței societale și apropierii de Uniunea Europeană.