Președintele Comisiei Europene: UE trebuie să primească rapid România în spațiul Schengen

  • 13 Septembrie 2017 13:05
Președintele Comisiei Europene: UE trebuie să primească rapid România în spațiul Schengen

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii, relatează Reuters.

Cu ocazia unei vizite efectuate în România la începutul lunii mai, Juncker își exprimase convingerea că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a spațiului Schengen. Cu același prilej, șeful Comisiei Europene se pronunțase ferm în favoarea aderării României la spațiul Schengen, dat fiind că statul român a îndeplinit toate condițiile care se impun.

Finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene, amintește MAE pe site-ul său, care notează că în prezent România aplică majoritatea dispozițiilor acquisului Schengen și acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși securitatea Spațiului Schengen, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
19,4
Nori împrăștiați
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău