Președintele ceh: Rusia ar trebui deconectată de la sistemul financiar SWIFT

  • 24 Februarie 2022 14:38
Președintele ceh: Rusia ar trebui deconectată de la sistemul financiar SWIFT

Președintele ceh Milos Zeman, care în trecut a promovat relații călduroase cu Moscova, a afirmat joi că atacul Rusiei contra Ucrainei reprezintă "o infracțiune împotriva păcii" și a cerut impunerea de sancțiuni dure, inclusiv restricționarea accesului la SWIFT (sistemul de plăți bancare internaționale), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Este timpul să concepem sancțiuni mult mai dure decât cele planificate inițial, să luăm în considerare, înainte de toate, o sancțiune în zona SWIFT", a declarat într-un discurs Zeman.

Acesta a adăugat: "Este necesar să izolăm un nebun, nu doar să ne apărăm împotriva lui cu vorbe, ci și cu măsuri concrete".

Rusia este supusă unor sancțiuni economice și financiare încă din 2014, când Occidentul a dorit să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea și rolul său în conflictul militar din Ucraina. Aceste restricții au determinat băncile și companiile rusești să își reducă dependența de piețele globale de obligațiuni, în timp ce Rusia s-a concentrat pe refacerea rezervelor valutare și dezvoltarea propriilor sale sisteme financiare, ca alternativă la SWIFT, Visa sau MasterCard. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău