Președinta Maia Sandu apreciază aprobarea noii Strategii de Securitate Națională de către Parlament
-
16 Decembrie 2023 14:05
Președinta Maia Sandu salută aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a noii Strategii de Securitate Națională și consideră că s-a făcut un pas mare în direcția consolidării securității și stabilității țării noastre, se menționează în comunicatul instituției.
„Strategia vine ca răspuns la schimbarea dramatică a situației de securitate în regiunea noastră. Documentul identifică principalele amenințări și oferă soluții pentru contracararea eficientă a acestora. Astăzi, avem două mari pericole la adresa securității naționale: politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării noastre și împotriva păcii, în general, și corupția înrădăcinată în Moldova”, a punctat șefa statului, mai menționează sursa citată.
Strategia Securității Naționale stabilește trei obiective cheie:
-protejarea independenței și suveranității Moldovei și garantarea siguranței tuturor cetățenilor;
-crearea unui stat puternic și respectat;
-aderarea la Uniunea Europeană, unde pacea este garantată.
Pentru realizarea acestor obiective, strategia include câteva direcții de acțiune:
-întărirea sectorului de apărare și securitate;
-progresul pe calea reîntregirii pașnice a țării;
-dezvoltarea parteneriatelor de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii;
-intensificarea luptei de combatere a corupției și crearea instituțiilor puternice care să asigure aplicarea legii;
-combaterea dezinformării;
-contribuție la securitatea regională și internațională, inclusiv prin participarea la misiunile internaționale de menținere a păcii.
„Scopul nostru este ca dintr-un stat vulnerabil cu democrație fragilă să devenim un stat puternic, modern, rezilient și european, capabil să aibă grijă de cetățenii săi, care garantează că moldovenii sunt în siguranță acasă și tratați cu respect oriunde în lume”, a declarat Președinta Maia Sandu,