Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia încheierii anului de învățământ: „Să luăm din anul de studii care s-a încheiat tot ce ne-a ajutat să fim mai buni”

  • 31 Mai 2021 11:59
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia încheierii anului de învățământ: „Să luăm din anul de studii care s-a încheiat tot ce ne-a ajutat să fim mai buni”

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia încheierii anului de învățământ 2020-2021 pe care îl consideră unul dificil din cauza pandemiei de Covid-19.

Dragi elevi, profesori, părinți, felicitări cu ocazia încheierii unui an greu. Pandemia ne-a pus la încercare, ne-a cerut soluții și creativitate, ne-a subțiat resursele, inclusiv cele emoționale. Dar am rezistat. Am învățat din greutăți, ne-am adaptat condițiilor schimbătoare și am dus munca și efortul nostru până la capăt”, a scris șefa statului pe contul său de Facebook.

Maia Sandu a făcut și un apel către pedagogi, elevi și părinți să tragă învățăminte din acest an pandemic și să spere într-un viitor mai bun.

Să luăm din anul de studii care s-a încheiat tot ce ne-a ajutat să fim mai buni: răbdarea, înțelegerea, curajul de a învăța lucruri noi, determinarea de a lucra împreună, responsabilitatea pentru propria stare de bine și pentru starea de bine a celor din jur. Și, îmbogățiți cu toate acestea, să fim siguri că vom avea un viitor mai bun”, a subliniat Maia Sandu.

Amintim că astăzi au loc activitățile solemne numite ”ultimul sunet de clopoțel” care marchează încheierea anului de învățământ, dar nu pentru toate clasele și nu în toate școlile, din cauza situației pandemice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri România-Actualități
Meteo Chișinău
22,24
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău